Azi cica e ziua lu’ baiatul ala de isi zicea Mihai Eminescu, si pentru a ne aduce aminte de perioada cand trebuia sa recitam cate o poezie pentru a nu-l uita… inca o poezie:
Odă (în metru antic)
Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.
Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce…
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Ne’ndurătoare.
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.
De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări…
Pot să mai re’nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?
Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!
Si ca sa nu ne ia durarea de cap de la atata cultura in cap… direct din coltul blocului…
Latest Posts
Shu-shu ninja
Shu-shu ninja
Shú-Shú
Shu-Shu