Veliko Tarnovo (limba bulgară: Велико Търново, Veliko Tŭrnovo) este un oras in nord centrul Bulgariei, centrul administrativ al provinciei Veliko Tarnovo. Adesea menţionat ca “Orasul tarilor”, Veliko Tarnovo este situat pe raul Yantra si este renumit ca fiind capitala istorica a celui de-al doilea Tarat Bulgar.
Este un oras ce atrage multi turisti cu arhitectura sa unică. Pana la 1965, numele orasului a fost Tarnovo, iar aceasta este in continuare denumirea comuna. Orasul vechi este situat pe trei dealuri, Tsarevets, Trapezitsa, Sveta Gora si creste in mijlocul meandrelor raului Yantra. Dealul Tsarevets a gazduit palatele imparatilor bulgari cat si Patriarhia cu Catedrala Patriarhala, precum si o serie de edificii administrative si rezidentiale inconjurata de ziduri groase.
Trapezitsa era cunoscut pentru numeroasele sale biserici si ca resedinta principala a nobilimii. In Evul Mediu a fost printre principalele centre europene ale culturii cunoscuta prin arhitectura si pictura de la Scoala artistica Tarnovo si prin literatura de specialitate.
Veliko Tarnovo este un important centru administrativ, economic, educational si cultural din nordul Bulgariei. Este una dintre cele mai vechi asezari din Bulgaria, avand o istorie de mai mult de 5 milenii, primele urme ale prezentei umane datand din mileniul 3, pe Dealul Trapezitsa. In zilele noastre are o populatie de 68197 de locuitori (februarie 2011).
Veliko Tarnovo a crescut rapid devenind cea mai puternic fortificatie bulgara a Evului Mediu intre secolele 12 si 14, precum si cel mai important centru politic, economic, cultural si religios al imperiului. Orasul a fost descris de clericul bulgar Grigorie Tsamblak in secolul 14 ca fiind “un oras foarte mare, chipes si inconjurat de ziduri, cu 12,000 pana la 15.000 de locuitori”.
In secolul al 14, cu un Imperiul Bizantin slabit, Tarnovo a pretins a fi a treia Roma pe baza influentei culturale proeminente in Balcani si a lumii slave ortodoxe.
Capitala celui de-al Doilea Imperiu Bulgar, Tarnovo a fost un oraş cvasi-cosmopolit, cu negustori straini. Este cunoscut faptul ca la Tarnovo traiau armeni, evrei şi romano-catolici (“franci”), negustori pe langa o populatie bulgara dominanta.
Orasul a inflorit si a crescut timp de 200 de ani. Avantul politic si dezvoltarea spirituala a fost intrerupta la 17 iulie 1393. Dupa o rezistenta viguroasa la un asediu de trei luni, Veliko Tarnovo a fost cucerita si intregul imperiu bulgar a fost distrus de catre Imperiul Otoman. Multe orase medievale bulgare si sate, manastiri si biserici, au fost transformate in cenusa.
Veliko Tarnovo, cunoscut in Evul Mediu ca Tarnovgrad (Търновград) si cunoscut in timpul dominatiei otomane ca Tarnova, a fost locul celor doua rascoale impotriva dominatiei otomane, in 1598 si 1686, ambele nereusind sa elibereze Bulgaria.
Tarnovgrad , impreuna cu restul Bulgariei de azi, a ramas sub dominatie otomana pana in secolul al 19-lea, atunci cand identitatea si cultura nationala s-au reafirmat printr- o miscare de rezistenta. Ideea de stabilire a unei biserici bulgare independente si nationale a motivat in 1875 si 1876 revoltele din oras. La 23 aprilie 1876, rascoala a marcat inceputul sfarsitului ocupatiei otomane. Acesta a fost urmat la scurt timp de razboiul ruso-turc (1877-1878).
La 7 iulie 1877, generalul rus Iosif Vladimirovich Gourko a eliberat Veliko Tarnovo, dupa 480 de ani de ocupatie a Imperiul Otoman. In 1878, Tratatul de la Berlin a proclamat un Principat al Bulgariei intre Dunare si Stara Planina , cu sediul in capitala bulgara veche, orasul Veliko Tarnovo.
La 17 aprilie 1879, prima Adunarea Natională convocata in Veliko Tarnovo sa ratifice Constitutia statului, cunoscuta sub numele de Constitutia Tarnovo, a avut ca rezultat-cheie transferul Parlamentului de la Tarnovgrad la Sofia, care si pana astazi a ramas capitala bulgara.(Se spune ca acest lucru le-a fost impus bulgarilor de catre rusi, orasul Sofia nefiind la momentul respectiv un oras important nici din punct de vedere politic-administratic cat si industrial).
Din respect pentru trecutul oraşului, tarul Ferdinand de Saxa-Coburg Gotha a ales ca Biserica Sf. Patruzeci de Mucenici din Veliko Tarnovo sa fie locul in care va fi declarata independenta completa a Bulgariei la 5 octombrie 1908.
In 1965, orasul, apoi oficial cunoscut sub numele de Tarnovo, a fost redenumit în Veliko Tarnovo (Marele Tarnovo), pentru a comemora importanta si istoria sa bogata.
Mai sus, monumentul Asanilor ridicat in 1987, troneaza in mijlocul orasului care se desfasoara ca un amfiteatru in jurul sau. Asanii au fost imparati ai celui de-alea Imparat Bulgar (1185-1196). In 1185-1196 fratii Theodore, Todor si Ivan Asan au dus lupte impotriva Imperiului Bizantin, respectiv impotriva imparatului Isaac al 2-lea reusind sa-l invinga pe acesta in 1190. Istoria il pune intr-o lumina proasta pe Todor, acesta incercand sa incheie un armistitiu cu imparatul Isaac, insa Ivan Asan reuseste sa fuga din capitala si sa stranga fortele necesare pentru a-l invinge pe imparatul bizantin.
In 1196 este omorat de unul din comandantii sai militari care era amenintat cu pedeapsa datorita relatiei sale cu sora sotiei lui Ivan Asan.
Ivan Asan a avut un fiu cu cea de-a doua sotie a sa, Elena, Ivan Asan al 2-lea care a fost imparat intre anii 1218 si 1241.
Ivan Asan al 3-lea a fost imparat al Bulgariei intre 1279 si 1280, el fiind fiul lui Mitzo Asan al Bulgariei si Maria a Bulgarei, fata lui Asan al 2-lea si a Irinei de Thessalonica.