Ionut Dobre Official Site

Portul Piraeus

October 7th, 2011 | Author: Ramona

Piraeus (greaca moderna: Πειραιάς Peiraiás [pireas], antică greacă: Πειραιεύς, Peiraieús) este un oras la periferia Atticii, Grecia. Piraeus este situat in zona urbana a Atenei, la 12 km sud-vest de centrul orasului aflandu-se de-a lungul coastei de est a Golfului Saronic.

Portul Pireu este portul principal al Greciei, cel mai mare port de pasageri din Europa si al treilea ca marime din lume, servind aproximativ 20 de milioane de pasageri anual. Orasul a gazduit evenimente, atat la Jocurile Olimpice de vara 1896 cat si in 2004, care au avut loc in Atena.

Piraeus, un nume care inseamnă aproximativ “locul peste pasaj”, a fost locuit inca din secolul 26 BC. In vremuri preistorice, Piraeus a fost o insula stancoasa, reprezentat de dealul abrupt de Munichia, Kastella in zilele moderne si a fost legat de continent printr-o portiune mică de teren care era inundata cu apa de mare in cea mai mare parte a anului si era folosită ca si camp de sare in consecinta, a fost numita Halipedon, adica “campul de sare”.

Piraeus are o istorie lunga, care dateaza din Grecia antica. Spatiului sau natural si pozitia geografica au fost factori critici in destinului istoric al Piraeusului. Orasul s-a dezvoltat in mare parte la inceputul secolului al cincilea, cand a fost selectat pentru a servi drept orasul-port al Atenei si a fost transformat intr-un port prototip, concentrandu-se aici toate activitatile de import si comert de tranzit din Atena.

In consecinta, a devenit portul principal al Greciei antice, dar a scazut treptat, si a inceput sa creasca din nou in secolul 19, mai ales dupa declararea Atenei ca si capitala Greciei. In epoca moderna, Piraeus era un oras mare, plin de viata, parte integranta a Atenei, avand cel mai mare port din tara si toate caracteristicile tipice ale unui imens centru comercial-marin industrial.

La sfarsitul secolului al 6-lea BC., zona a atras atentia, datorita avantajelor sale. In 511 BC, dealul a fost fortificat de Munichia Hippias. In 493 BC, Temistocle a initiat lucrari de fortificare in Pireu si a sfatuit mai tarziu atenienii sa profite de potentialul porturilor sale naturale strategice in loc să utilizese golful de nisip din Phaleron.

In 483 BC, flota puternica ateniana a fost transferata la Pireu fiind construite santiere navale, care s-au remarcat in batalia de la Salamis impotriva persilor in 480 BC. De atunci, Piraeus a fost permanent folosit ca baza pentru flota marina din Atena. Dupa cele doua invazii persane in Grecia, Temistocle fortifica cele trei porturi din Pireu si creaza neosoikoi (case de nava);

Zidurile lui Themistoclean au fost terminate in 471 BC, Piraeus transformandu-se intr-un port militar si comercial la vremea aceea foarte mare. Fortificare orasului a fost mai departe consolidata prin construirea de ziduri lungi care faceau conexiunea cu Atena. Intre timp, Piraeus a fost reconstruit de celebrul arhitect Hippodamus din Milet, dupa renumitul plan Hippodamian, de aceea agora principal a orasului a purtat numele sau. Ca rezultat, Piraeus inflorit si a devenit un port de inalta securitate, si o activitate comerciala mare.

In timpul razboiului peloponeziac, Piraeus a suferit prima sa cadere. In al doilea an al războiului, primele cazuri de ciuma din Atena au fost inregistrate in Pireu. In 404 BC, flota spartana sub Lysander a blocat Pireul si Atena, care ulterior a capitulat in fata spartanilor terminandu-se astfel razboiul. Piraeus a urmat soarta Atenei suportand cu greu furia spartana, astfel ca zidurile orasului au fost demolate, iar flota ateniana predata castigatorilor. Ca urmare, orasul port nefortificat si zdrentuit numai era in masura sa concureze cu prosperul port Rhodos, care controla acum comertului.

Conon a reconstruit zidurile in 393 BC, a fondat templul Afroditei Euploia si sanctuarul lui Zeus Sotiros si cel al Atenei, si a construit celebrul Skevothiki Philon, ale carui ruine au fost descoperite la portul Zea. Reconstructia Pireului a continuat in timpul perioadei lui Alexandru cel Mare, dar aceasta renastere a orasului a fost oprita de catre Roman Lucius Cornelius Sulla, care a capturat si distrus total Piraeusul in 86 BC. Distrugerea a fost finalizata in 395 AC de catre goti sub Alaric I. Piraeus a avut o lunga perioada de declin care a durat cincisprezece secole. In timpul perioadei bizantine portul Pireu a fost utilizat ocazional de flota bizantina, dar era foarte departe de capitala imperiului, Constantinopol. Orasul si-a pierdut chiar si numele fiind denumit Porto Leone de catre venetieni in 1317, insemnand “Portul Lion” si Portul Draco de catre franci.

In anul 1456, Piraeus a devenit cunoscut ca Liman Aslan (Port Leului), nume dat de catre turcii otomani in timpul ocupatiei acestora in Grecia. In timpul ocupatiei otomane, in special inaintea razboiului grec de independenta, Pireu a fost in cea mai mare parte pustiu, cu exceptia Manastirii Sfantul Spiridon (1590) si a unei case vamale, si a fost folosit numai pentru mici probleme comerciale.

Odata cu crearea statului grec modern si proclamarea Atenei drept capitala in 1832, portul a primit avantul necesar cresterii economice, si s-a dezvoltat transformandu-se intr-un mare centru comercial si industrial; populatia, in principal, din insulele Marii Egee, a continuat sa migreze pentru a locui in Pireu. Un plan urbanistic pentru Pireu, revolutionar pentru vremea sa, a fost elaborat si aprobat de catre regele Otto, dar nu a fost complet îndeplinit.

Piraeus, dintr-un oras mic si pustiu, a devenit rapid lider de port si doilea oras ca marime din Grecia, in timp ce locatie sa excelenta geografica si apropierea de capitala greaca l-a ajutat sa creasca continuu, atragand oameni din întreaga tara. O serie de evenimente au contribuit la dezvoltarea orasului, printre acestea fiind declaratia sa finala ca port de conducere al Greciei, finalizarea Cailor Ferate Atena-Pireu, in 1869, dezvoltarea industriala a zonei in anii 1860 si crearea Canalului Corint, in 1893, contribuind la rolul strategic cel mai important pe care l-a avut in istoria sa. Clădiri noi au fost construite pentru a acoperi necesitatile acestei cresteri, cum ar fi institutiile de invatamant, biserici, constructia Bursei de Valori, a Primariei, a Piatei Centrale, clădirea Postei si a instituiilor de caritate, iar portul a fost de asemenea completat si modernizat. La sfarsitul secolului 19 Piraeus avea o populatie de 51.020 de oameni.

Delfini in Marea Egee

October 2nd, 2011 | Author: Ionut

Veliko Trnovo

October 1st, 2011 | Author: Ramona

Veliko Tarnovo (limba bulgară: Велико Търново, Veliko Tŭrnovo) este un oras in nord centrul Bulgariei, centrul administrativ al provinciei Veliko Tarnovo. Adesea menţionat ca “Orasul tarilor”, Veliko Tarnovo este situat pe raul Yantra si este renumit ca fiind capitala istorica a celui de-al doilea Tarat Bulgar.

Este un oras ce atrage multi turisti cu arhitectura sa unică. Pana la 1965, numele orasului a fost Tarnovo, iar aceasta este in continuare denumirea comuna. Orasul vechi este situat pe trei dealuri, Tsarevets, Trapezitsa, Sveta Gora si creste in mijlocul meandrelor raului Yantra. Dealul Tsarevets a gazduit palatele imparatilor bulgari cat si Patriarhia cu Catedrala Patriarhala, precum si o serie de edificii administrative si rezidentiale inconjurata de ziduri groase.

Trapezitsa era cunoscut pentru numeroasele sale biserici si ca resedinta principala a nobilimii. In Evul Mediu a fost printre principalele centre europene ale culturii cunoscuta prin arhitectura si pictura de la Scoala artistica Tarnovo si prin literatura de specialitate.

Veliko Tarnovo este un important centru administrativ, economic, educational si cultural din nordul Bulgariei. Este una dintre cele mai vechi asezari din Bulgaria, avand o istorie de mai mult de 5 milenii, primele urme ale prezentei umane datand din mileniul 3, pe Dealul Trapezitsa. In zilele noastre are o populatie de 68197 de locuitori (februarie 2011).

Veliko Tarnovo a crescut rapid devenind cea mai puternic fortificatie bulgara a Evului Mediu intre secolele 12 si 14, precum si cel mai important centru politic, economic, cultural si religios al imperiului. Orasul a fost descris de clericul bulgar Grigorie Tsamblak in secolul 14 ca fiind “un oras foarte mare, chipes si inconjurat de ziduri, cu 12,000 pana la 15.000 de locuitori”.

In secolul al 14, cu un Imperiul Bizantin slabit, Tarnovo a pretins a fi a treia Roma pe baza influentei culturale proeminente in Balcani si a lumii slave ortodoxe.

Capitala celui de-al Doilea Imperiu Bulgar, Tarnovo a fost un oraş cvasi-cosmopolit, cu negustori straini. Este cunoscut faptul ca la Tarnovo traiau armeni, evrei şi romano-catolici (“franci”), negustori pe langa o populatie bulgara dominanta.

Orasul a inflorit si a crescut timp de 200 de ani. Avantul politic si dezvoltarea spirituala a fost intrerupta la 17 iulie 1393. Dupa o rezistenta viguroasa la un asediu de trei luni, Veliko Tarnovo a fost cucerita si intregul imperiu bulgar a fost distrus de catre Imperiul Otoman. Multe orase medievale bulgare si sate, manastiri si biserici, au fost transformate in cenusa.

Veliko Tarnovo, cunoscut in Evul Mediu ca Tarnovgrad (Търновград) si cunoscut in timpul dominatiei otomane ca Tarnova, a fost locul celor doua rascoale impotriva dominatiei otomane, in 1598 si 1686, ambele nereusind sa elibereze Bulgaria.

Tarnovgrad , impreuna cu restul Bulgariei de azi, a ramas sub dominatie otomana pana in secolul al 19-lea, atunci cand identitatea si cultura nationala s-au reafirmat printr- o miscare de rezistenta. Ideea de stabilire a unei biserici bulgare independente si nationale a motivat in 1875 si 1876 revoltele din oras. La 23 aprilie 1876, rascoala a marcat inceputul sfarsitului ocupatiei otomane. Acesta a fost urmat la scurt timp de razboiul ruso-turc (1877-1878).

La 7 iulie 1877, generalul rus Iosif Vladimirovich Gourko a eliberat Veliko Tarnovo, dupa 480 de ani de ocupatie a Imperiul Otoman. In 1878, Tratatul de la Berlin a proclamat un Principat al Bulgariei intre Dunare si Stara Planina , cu sediul in capitala bulgara veche, orasul Veliko Tarnovo.

La 17 aprilie 1879, prima Adunarea Natională convocata in Veliko Tarnovo sa ratifice Constitutia statului, cunoscuta sub numele de Constitutia Tarnovo, a avut ca rezultat-cheie transferul Parlamentului de la Tarnovgrad la Sofia, care si pana astazi a ramas capitala bulgara.(Se spune ca acest lucru le-a fost impus bulgarilor de catre rusi, orasul Sofia nefiind la momentul respectiv un oras important nici din punct de vedere politic-administratic cat si industrial).

Din respect pentru trecutul oraşului, tarul Ferdinand de Saxa-Coburg Gotha a ales ca Biserica Sf. Patruzeci de Mucenici din Veliko Tarnovo sa fie locul in care va fi declarata independenta completa a Bulgariei la 5 octombrie 1908.

In 1965, orasul, apoi oficial cunoscut sub numele de Tarnovo, a fost redenumit în Veliko Tarnovo (Marele Tarnovo), pentru a comemora importanta si istoria sa bogata.

Mai sus, monumentul Asanilor ridicat in 1987, troneaza in mijlocul orasului care se desfasoara ca un amfiteatru in jurul sau. Asanii au fost imparati ai celui de-alea Imparat Bulgar (1185-1196). In 1185-1196 fratii Theodore, Todor si Ivan Asan au dus lupte impotriva Imperiului Bizantin, respectiv impotriva imparatului Isaac al 2-lea reusind sa-l invinga pe acesta in 1190. Istoria il pune intr-o lumina proasta pe Todor, acesta incercand sa incheie un armistitiu cu imparatul Isaac, insa Ivan Asan reuseste sa fuga din capitala si sa stranga fortele necesare pentru a-l invinge pe imparatul bizantin.

In 1196 este omorat de unul din comandantii sai militari care era amenintat cu pedeapsa datorita relatiei sale cu sora sotiei lui Ivan Asan.

Ivan Asan a avut un fiu cu cea de-a doua sotie a sa, Elena, Ivan Asan al 2-lea care a fost imparat intre anii 1218 si 1241.

Ivan Asan al 3-lea a fost imparat al Bulgariei intre 1279 si 1280, el fiind fiul lui Mitzo Asan al Bulgariei si Maria a Bulgarei, fata lui Asan al 2-lea si a Irinei de Thessalonica.

Atena Acropole

September 27th, 2011 | Author: Ramona

Attica este regiunea Greciei care include si orasul Atena, regiune unde in antichitate a inflorit filozofia si democratia ateniana. In acest mic colt al pamantului vitalitatea grecilor si-a gasit expresia in toate domeniile de creatie si gandire, dand nastere minunatetei si nemuritoarei civilizatii attice care a schimbat viziunea intregii lumi occidentale. Cand intri pe teritoriul Greciei, un iz de mit si poveste, de maslini salbatici amestecat cu praf in care istoria Europei si-a scris primele paragrafe, te izbeste la fiecare pas.

Centru administrativ si cultural al Greciei, Atena este una dintre cele mai vechi capitale ale lumii occidentale. Situata pe coasta de vest a Atticii, protejata din trei parti de muntii Egaleo, Parnasos, Pendelii si Ymmitos si marginita pe cea de-a patra parte de golful Saronic, impreuna cu portul Pireului si suburbiile, Atena formeaza o imensa aglomeratie de 3 milioane de oameni. Atena a fost initial construita acum 6000 de ani de Pelasgieni si mai tarziu de ionieni care s-au instalat in aceasta fortareata naturala, marea stanca a Acropolei sau orasul de sus, asa cum spun grecii.

A cunoscut prima sa inflorire in epoca miceniana (1600-1100 BC). La finele secolului al 6-lea BC tirania (regala) a fost inlocuita cu un regim democratic care a condus la o civilizatie fara precedent in istoria umanitatii. In secolul al 5-lea BC sub guvernarea lui Pericle, Atena a cunoscut apogeul cultural, economic si militar fapt ce a facut ca aceasta perioada sa fie numita “varsta de aur a Atenei”. In epoca elenistica precum si in cea bizantina Atena a jucat un rol secundar. Dupa eliberarea Greciei de sub jugul otoman, in 1834, Atena a fost proclamata capitala statului Elen.

Nu poti vorbi de Grecia sau de Atena fara sa te lasi purtat in mitologia greceasca. Soarta orasului-capitala Atena este legata de zeita Atena, considerata in antichitate protectoarea orasului. Atena era fiica lui Zeus si a lui Metis. Zeus a inghitit-o insa pe Metis inainte ca aceasta sa nasca, astfel ca Atena a iesit direct din capul lui Zeus, cu arme si armura cu tot. In momentul cand a aparut pe lume, a slobozit un racnet razboinic, care a cutremurat cerul si pamantul.

Atena era simbolul atributelor reunite ale părintilor ei. Ea personifica forta mostenita de la Zeus, imbinată cu intelepciunea si prudenta lui Metis. Zeita razboinică, reprezentată cu coif, sulita si egida pe care era zugravit capul Gorgonei Medusa, Atena a jucat un rol important în lupta impotriva gigantilor. Ea participa, de asemenea, la războiul troian alaturi de greci, pe care-i sustine, neputand uita jignirea adusă de Paris.

Este cunoscută disputa dintre Atena si Poseidon cu prilejul impartirii diverselor regiuni ale Greciei. Cu această ocazie, consiliul zeilor a fagaduit sa dea Attica aceluia din cei doi care-i va darui bunul cel mai de pret. Poseidon i-a dăruit calul, si odata cu acesta arta razboiului, promisiunea prosperitatii castigata prin lupta pe care barbatii bravi ai orasului au primit-o cu puternice urale, iar Atena maslinul, considerat sol al pacii. Cu o adevarata maiestrie zeita atinge calul oferit de Poseidon si-l imblanzeste, facandu-l astfel bun de agricultura, zeita le oferea cetatenilor sansa de a prosperita fara razboi, acest lucru incantandu-le pe femeile atenience care-si doreau barbatii acasa. Se spune ca atunci atenienii au votat, barbatii pe Poseidon si femeile pe Atena, insa acestea erau mai multe cu una. Ea a castigat in felul acesta intrecerea si a devenit patroana cetati Athenae, care-i poarta de atunci numele.

Atena era socotita protectoarea artelor frumoase, a mestesugurilor, a literaturii si a agriculturii, a oricarei actiuni care presupunea ingeniozitate si spirit de initiativa. Ea este patrona viata sociala si cea statala, era sfatuitoarea grecilor adunati în areopag si aparatoarea lor in razboaie.

Mai sus Odeonul lui Herod Atticus- teatrua aflat la picioarele Acropolei, a fost construit in secolul al 2-lea AC de catre Herodus Atticus in memoria sotiei sale Regilla. Este forma tipica de teatru roman vechi cu o capacitate de 5000 de spectatori. Astazi el gazduieste cadrul de manifestari artistice intitulate “Festivalul Atenei” care in fiecare vara prezinta concerte, recitaluri, spectacole de opera si teatru.

Templul Atenei Nike –micul si elegantul edificiu aflat la dreapta Propileei (intrarea monumentala a Acropolei) este numit deasemenea “Templul Victoriei neinaripate”. Ridicat in secolul al 5-lea BC pentru comemorarea victoriilor grecilor asupra persilor, el este decorat cu o friza ce reprezinta scene din lupta. In acest mic templu, in trecut, atenienii aduceau omagii Atenei Nike, “fara aripi”, asa incat ea sa nu poata zbura departe de Atena.

Deasupra Atenei pe colina Acropole veghează ruinele civilizatiei antice grecesti. Cel mai mare templu Parthenonul, a fost construit in onoarea zeitei patroane a orasului, Atena, în secolul V i.e.n.. In ciuda deteriorarilor provocate de intemperiile naturii si a distrugerilor umane, templul a rezistat in timp pană in zilele noastre. Desi este opera unui simpozion artistic si desi nu stim care este contributia concreta ale mainilor lui Fidias, Parthenonul este mai mult decat o realitate arhitectonica, este o realizare de un ordin care depaseste speciile artei si care totusi persista sa se identifice cu zestrea spirituala pe care nu putem sa i-o atribuim decat lui Fidias.

Parthenonul este ideea unei forme care se numeste Fidias. Planul templului grec se defineste dupa felul in care coloanele sunt dispuse fata de o incapere centrala in care se afla imaginea de cult. Parthenonul reprezintă tipul cel mai echilibrat al evolutiei templelor. Numara opt coloane pe fatada, randul de coloane dorice care incadreaza templul margineste o incinta cu friza ionica, constructia fiind un exemplu in privinta coeziunii acestor doua moduri de a exprima unitatea.

Ionicul are coloana mai verticalizata, capitelul mai bogat arcuit si profilurile mai jucate. Distinctia insa se exprima mai clar prin felul in care ionicul umplea registrul frizei cu o panda continua de sculpturi fata de banda dorica. Asa ca Parthenonul se infatisa in afara cu metopele sculptate, iar pe dinauntru cu friza continua a reliefului Ionic, care inconjoara incaperea in care se afla statuia Atenei Parthenos. Pe reliefurile statuii, apare lupta zeilor cu gigantii, lupta lapitilor cu centaurii si lupta atenienilor cu amazoanele.

Friza Parthenonului infatiseaza procesiunea intregii cetati, a tuturor varstelor si oamenilor cetatii care participa fara distinctii de rang la sacra solemnitate. Friza descrie două cortegii care se intalnesc ambele pe latura de rasarit acolo unde troneaza zeii. Pe latura de apus calaretii sunt alaturi de caii lor si cortegiul este incipient, abia se formeaza. Pe latura nordică asa zisa cavalcadă este in plin mers. In sud, procesiunea fecioarelor asculta de o gradatie monumentală. Zeii sunt izolati in asa fel pe latura de rasarit incat muritorii sa nu fie constienti de prezenta lor adică sa nu para, ca zeii isi exercită oficial autoritatea, si ca impun tinuta de reculegere a sărbătorii.

Aceasta naratiune a frizei pe langă amploarea pe care este capabila sa o sugereze, exprima un continut profund al atitudinii grecesti; acel al libertatii de conceptie care prezideaza chiar lucrurile absolute. Decoratia exterioara a Parthenonului este formata din importante grupuri sculpturale cum ar fi: uriasul orizont spre care cugeta fiinta lui Dionisos–Teseu, grupul de zeite de alaturi ale caror maini retezate de timp, ciunge, vor parca sa vorbeasca despre imensitate şi grupurile statuare ale frontonului de rasarit cel care reprezintă nasterea Atenei din capul lui Zeus.

Iluzii ale Parthenonului - o capodoperă de arhitectură antica greaca, este exemplul unei iluzii de linii. Desi el pare perfect drept, structura nu contine unghiuri perfect drepte. Coloanele de arhitectura sunt proiectate sa se aplece putin inauntru, arhitectii au construit baza si alte elementele orizontale cu o curbura neinsemnata indreptata in sus. Aceste modificari compenseaza pentrua a deforma efectele de perspectiva liniara, care altfel fac structura sa apara incovoaiata.

Erechtion – templul dedicat regelui-erou rechteu (identificat mai tarziu cu Poseidon), se distinge prin maretia cariatidelor, statui de tinere ce tin pe capetele lor acoperisul templului. Aici, dupa grecii vechi, Atena si Poseidon si-au disputat suprematia asupra orasului Atena.